Ilie Năstase, tatuaj surprinzător pe mâna stângă – Fostul tenismen, în vârstă de 72 de ani, nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a trece peste divorţul cu scandal de Brigitte Sfăt şi şi-a găsit alinarea în braţele Ioanei Simion – 43 de ani – noua sa iubită.
Vineri, „Nasty” a vorbit despre gestul unic pe care l-a făcut pentru femeia care-i este cu 29 de ani mai tânără. Recunoscut pentru relaţiile şi escapadele pe care le-a avut de-a lungul timpului – despre primul lider mondial din istoria tenisului spunându-se că a avut peste 2.000 de femei – Ilie Năstase susţine că a venit timpul să investească în ceea ce poate fi ultima relaţie de dragoste serioasă a vieţii.
Iar în acest sens a decis că e momentul să facă ce nu a făcut pentru nicio altă femeie, iar numele Ioanei şi l-a tatuat pe mâna stângă.
„E primul meu tatuaj. Şi singurul”, a spus Năstase, vineri, în momentul în care reporterii curioşi i-au văzut tatuajul cu numele noii iubite.